„Tăcerea are glasul ei de înțelepciune! Ascultă-o-ne!” Asta scrie pe un semn de carte pe care mi l-au oferit Lee (cea mai duf a mea) și Laura (colegă-mea de bancă), prin ceva clasă de liceu, de onomastica vreunuia dintre cei doi sfinți din calendarul ortodox de la numele cărora mi-au fost derivate prenumele. Cred că, în momentul ăla, fetele încercau să îmi transmită mesajul – maxim de subtil (mersi, fetelor!) de a vorbi mai puțin. Cred, doar, pentru că nu le-am întrebat niciodată care-i faza și de ce mă iubeau ele atât de mult încât să le pese de debitul meu verbal. Oricum, mi-a fost amintit conceptul, relativ recent și cu o brutalitate care depășește nivelul meu de toleranță mai mult decât mi-ar plăcea să cred. Ergo – blog post dedicat. Pe care, chiar de îl va citi cineva, va prefera să tacă, în loc să mă pună la locul meu și să mă certe că-s așa și pe dincolo. Pentru că – hei! – tăcerea e de fucking aur, right?
Dap! Așa e. Constat, din ce în ce mai pregnant, că să pot să tac – în contextul unei lumi excesiv de guralive – a ajuns în topul obiectivelor mele de dezvoltare personală. Ca om, decid să cresc așa cum îmi place mie să cred că e bun, frumos și corect. Tăcerea face parte din planul meu. Atât, doar, că nu-mi fuarti place, pentru că încă mai cred în puterea tămăduitoare a comunicării articulate. Și tăcând comunici, drept îi. Uneori, mai mult decât cu cuvinte adevărate. But… but… but… NO BUT! Taci!
Tac.
Dar ce te faci când constați că sunt mai multe tipuri de tăcere: închipuită, forțată, neagră, voită, adresată, interesată, dureroasă, simulată, prostească, în rafale, benefică, delicioasă, exclamativă, obosită, firavă, visată, amețită, dansată, beteagă, implorată, nedorită, mică, mare, închisă, promovată, educată și tot așa? Ce să mai și faci? Să înveți din toate tăcerile astea, asta să faci!
Cel mai greu mi se pare să înveți din propriile tale tăceri. Alea apasă cel mai greu, if you ask me. Că pe alea ce-ți sunt adresate de alți oameni parcă le accepți, în cele din urmă. Desigur, mai întâi te frustrează și te enervează, dar, eventually, pe alea tot ți le explici, cumva. Nasol tare cu alea de ți le provoci tu și în care rămâi până mai dai de cineva să ți le spargă și să ți le scoată din simțire. If only!…
Bine, pa.