Prioritizare în 5 pași

Nu știu alții cum sunt (chiar nu știu, că, dacă aș ști, ar fi mult mai roz comunicarea), dar, eu, când am foarte mult de lucru, nu fac nimic. Nici măcar nu mă lamentez. Nimic-nimic! Câteodată, am impresia că îs defectă, la capitolul prioritizare. Apoi – vorba aia – îmi dau două palme (metaforice, ăfcors) și continuu să fac nimic.

Să vă explic. Un exemplu recent – atât de recent, că-i aproape actual. Inbox full de mail-uri – cu chestii de rezolvat, exclusiv de către mine. Sală – zilnic. Treburi casnice – această constantă în viața oricui. Autovehicul – diverse mentenanțe. Job – check. Pisică cerșetoare de atenție – double check. Nevoie grosolană de socializare – triple check. Telefon mobil funcțional, accesibil unor, respectiv, apelabil de către diverse persoane – got that, too. Criză de timp fizic disponibil – unde ziceați că tre’ să depun cererea aia să se facă ziua de minimum 40 de ore? Și altele, desigur. Cu ce să încep, oare?

Păi? Nu-i firesc? Mai scriu ceva pe blog. Ceva ce n-o să citească prea mulți, iar, dintre ăia, și mai puțini or să dea like la postare (pentru că, nu-i așa?, cu un like se validează cam orice, mai nou). Rezultat 0, din punctul de vedere al prioritizatorului, de profesie ținător-de-predici sau postator-de-citate-motivaționale. Rezultat maxim, din punctul de vedere al omului care își ia energia din chestiile astea mici și „neimportante”. Pe bune, facerea asta de nimic se poate traduce într-o super-stare. Cu mențiunea că omul care face nimicul (eu, măi, eu!) este conștient de ce poate să facă și, mai ales, când poate să facă. Este necesar să nu se îngrămădească să le facă pe toate și să aibă randament slab spre deloc, cu riscul suplimentar de a-și aminti cum se panica, în trecut, când era în situații asemănătoare. Atenție, am spus (scris) „necesar”!

La mine, rezolvarea impasului constă în scris. Cu siguranță, soluția de cope-uire cu treaba asta rezidă în chestii diferite, la fiecare dintre voi – toți restul (moamă, ce egocentric sună asta, așa-i?). Găsiți-vă chestia! Do it! Sau don’t! Whatever works, just know what it is. Gata cu lamentarea și depresia și mai știu eu ce alte stări din astea nasoale. Toate-s pentru oameni, „bucuroși le-om duce toate”.

Și răutatea de final: chiar v-ați gândit că o să găsiți, fix la mine (?!), vreun pas (din cei cinci din titlu) al prioritizării? Seriously?