Absurd? Abstract…

Cineva mă iubește. Insistent. Mă tot uit la ceas doar când e fix. Dar nu despre asta e vorba, acum, ci despre absurd. Și cum te poate ajuta el să mori mai cu spor, dacă nu-l știi accepta și nu ți-l știi însuși.

Hai să vă dau nește exemple. Că, altfel, îmi ziceți iar că-s șușu in dă hed. Și nu că nu-s, da’ blog post-ul ăsta tre’ scris de cineva, că doar nu s-o scrie singur. Știți că funcționez – mai nou – pe bază de concluzii. Cu gura, zic „Bring it!”. Numai că mă fentează creierul, mai mereu. Creierul – ăla de e cu rațiunea și creativitatea și toate treburile astea, de fie te ajută să ieși din orice, fie te f*t de nu mai știi nici cum te cheamă. Așadar, hai cu exemplele – ipotetice, ăfcors; nu stricăm prietenii pe bază de blog post-uri, bine?

1. Sună telefonul.
– Vin! – Nu veni! – Ba vin! – Ba să nu vii! – Bine.
Evident că te duci.
– Păi, de ce ai venit? Bine ai făcut!
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

2. Ești la job.
– Hai să ne organizăm, că trec orele și iar n-avem ce raporta. – Da, da. Imediat!
(mai târziu) – Începem? – Începem. Imediat.
(la sfârșit de program) – Las’ că facem mâine.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

3. Mergi la cumpăraturi.
– Îți place? – Nu mie tre’ să-mi placă. – Pfff… – Pfff! – Deci? – Mergem acasă! – Da’ nu ziceai că… ? – Nu-mi mai trebuie. Hai odată!
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

4. Ești în concediu.
– Tre’ făcut materialul ăla. – Să-l facă cel căruia îi trebuie. – Nooo, că nu așa funcționează. – Da’ ești în concediu… – Bene, tu! Ce știi tu?
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

5. Mergi pe stradă.
– De ce nu zâmbește nimeni? Ui’ ce frumos e afară. Chiar nu are nimeni motiv să mai zâmbească? – Da’ tu de ce nu zâmbești?
Deci, cum?
Deci, fix așa.

6. Mănânci.
– Biachs! Ptiu! Ce c*cat de mâncare îi asta?! – E felul ăla bun, cu aromă de „este”. Îți mai pun o porție? – Mă duc să bag o șaorma. Măcar să mă satur.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

7. Conduci.
– Ai grijă! -… – Vezi că vine unu’! -… – Nu încapi pe acolo! -… – Stoooop! -… – Nu mai merg cu tine niciunde! – Taci acolo, că încă nu ai murit de la cum conduc eu.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

8. Faci duș.
– Dau jegul jos de pe mine. Îmi fac ordine în gânduri. Mă mai lămuresc și eu ce-i cu viața mea. Mă săpunesc bine – heheh. Mda, am înnebunit. Și râd degeaba, sub duș. Hm… Mai bine să cânt ceva.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

9. Ieși din casă.
– Am uitat focul aprins. Da, am uitat focul aprins. Da’ când am gătit ultima dată? Să mă întorc? Clar, mă întorc! Altfel, ia foc toată casa. Și mâța! Haoleu! Da’, de fapt… nici nu știu dacă merită să mă întorc din drum. Cică-i ghinion. Oi vedea diseară ce și cum.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

10. Dormi.
Și te trezești.
Deci, cum?!
Deci, fix așa.

Absurdul ăsta e omniprezent, ubicuu și se poate înmulți cu viteza luminii la pătrat. Diferă doar felul în care reacționezi tu la el. First and foremost, contează cum îl percepi. Că, parcă, nu e la fel să crezi că e din filme cu iz de viitor mașinizat sau din realul tău zilnic. Secondly, e important cum te raportezi la el. E al meu absurdul? E al tău și mă influențează? E doar al tău? Ei, după ce îți dai seama de asta, ți-l asumi. Nu, nu mă contrazic. Ți-l asumi, pe bază de ce ai decis la pasul anterior. Fie îi al tău (parțial sau total) și îl iei în brațe, îl pupi și îl iubești, așa cum se cuvine, fie îl tolerezi, calm, în juru-ți, știind că trebuie să fie acolo, pentru a-ți completa existența, dar că nu-i de însușit chiar de tot.

E o zi minunată de vară. Soarele strălucește, fierbinte, pe cer și în suflet. Ceea ce vă doresc și vouă.