Compressed Knowledge at Your Fingertip

You know that warm feeling you get when you finish reading a really good book? Or that pleasant kind of contentment that fills your mind and soul when you skim through a brilliant article? Better yet, are you familiar with the sweet, soothing taste of chocolate? I bet you love it. And I bet you’re going to love Nugget.

But what is Nugget? – you ask. Especially since I so beautifully described it as being as good as chocolate (we all know there are only so many things better than chocolate!). Well, in their own words, Nugget stands for “pulling the main nuggets from books that make you better so you can always have this condensed knowledge at your fingertip“.

Nugget has literally helped me develop. With the extra advantage of being so incredibly user-friendly, highly intuitive and truly inspiring. Those of you who know me also know that I don’t just say things. You have to earn a positive remark on my part and, when you get it, you know for certain that it’s not only heartfelt, but also deserved.

The brilliant minds behind Nugget got me all wrapped up in a state of mind that borders euphoria. It is a weird mix of wanting to go through all the nuggets at once and taking my time to let all this condensed knowledge really sink in.

Of course, Nugget is not for just anybody, especially now, when everything (!) around us seems so hectic. That is not to say it’s exclusive, either, but simply that some will fail to see it as the great resource that it is. And that’s OK! What matters is that it’s out there for anyone to enjoy and, more importantly, to use in any stage of their personal or professional development.

P.S. Nobody asked me to write this blog post. It is the direct result of my wanting to spread good news to the people I know will appreciate it. I want you guys to read it and be convinced of the ways in which Nugget can benefit you. Did I mention it’s free? You can download it from App Store and Google Play. Also, please make sure to visit the Nugget website.

Cu mulțumiri, Georgiana

Euforie, mulțumire, liniște, împăcare, dragoste, eliberare, sclipire, explozie, bine, sinestezie, actualitate, bucurie, stabilitate, încredere… Toate bunătățile astea mă umplu de un entuziasm cu care nu sunt familiară.

Starea mea de acum este rezultatul unei perioade în care nu am fost capabilă să mă văd și să mă înțeleg. Starea mea de acum se datorează, în mare măsură, oamenilor pe care i-am întâlnit și experiențelor pe care le-am trăit. Starea mea de acum mă obligă. Starea mea de acum va fi starea mea, de acum înainte.

Printre altele, astăzi, am participat la un eveniment deosebit. Cunoscând semnificația acestui termen și implicațiile pe care le poate avea interpretarea lui sau înțelegerea sa parțială, mi-l asum și îl explic în cele ce urmează.

Posibil (și probabil) ca o conferință de închidere a unui proiect să fie considerată de mulți doar atât: o conferință. Ei bine, pentru mine, conferința asta nu doar că este mult mai mult decât atât, ci are șanse mari de a deveni unul dintre cele mai memorabile evenimente din viața mea profesională. Mă cunoașteți, știți că nu folosesc cuvinte „mari” doar ca să mă aflu în treabă.

Bun. Ziceam că evenimentul de azi a fost unul deosebit pentru mine. În loc să înșir, cu liniuță, de la capăt, toate aspectele care m-au adus la concluzia asta, prefer să vă spun o scurtă poveste. În august 2014, o tânără cu mașină de împrumut, cu mintea creață și emoții maxime, a purces spre Râșca, o comună situată în zona deluroaso-muntoasă a județului Cluj. Mergea acolo pentru a ține un curs de limba engleză unor persoane din zonă. A fost o primă zi cu tremurat de voce și de mâini, dar, până la data examinării finale, tânăra noastră a ajuns să îi îndrăgească pe cursanți. Și, culmea, și ei pe ea. Pfoai! Apăi, atunci să vedeți mulțumire pe tânără! Împlinire și confirmare a potențialului ei didactic. De câtă vreme fugise de asta? De când o tot băteau ai ei la cap să se facă profă? Și, acum, ea să ducă un curs la bun sfârșit, pe propriile forțe, ghidată doar de o luminiță din interior și concentrată doar pe valorificarea cunoștințelor sale de limba engleză. Cine s-ar fi gândit că se poate? Iaca, s-a putut. Și încă bine.

A trecut, parcă, foarte mult timp de atunci. Dar, tind să cred că a trecut cu folos. Treptat, încrederea celorlalți în mine s-a materializat în sarcini asemănătoare, nu doar în deplasare, ci și în urbea de reședință.

Am umblat prin toată țara mulțumită proiectului care tocmai se încheie. Am vizitat orașe pe care nu le mai văzusem de multă vreme. Am corectat mii de teste inițiale. Am intervievat sute de fete. Cu multe dintre ele m-am întâlnit la ore. Cu câteva m-am împrietenit. Am mai crescut un pic, prin și cu ele. Le-am mai învățat și eu câte ceva. Cert este că mi-a prins bine și că nu o să uit prea curând „Safety demo”-ul din manual.

Contextul de astăzi mi-a confirmat niște treburi.

Vă mulțumesc simpatic!