Euforie, mulțumire, liniște, împăcare, dragoste, eliberare, sclipire, explozie, bine, sinestezie, actualitate, bucurie, stabilitate, încredere… Toate bunătățile astea mă umplu de un entuziasm cu care nu sunt familiară.
Starea mea de acum este rezultatul unei perioade în care nu am fost capabilă să mă văd și să mă înțeleg. Starea mea de acum se datorează, în mare măsură, oamenilor pe care i-am întâlnit și experiențelor pe care le-am trăit. Starea mea de acum mă obligă. Starea mea de acum va fi starea mea, de acum înainte.
Printre altele, astăzi, am participat la un eveniment deosebit. Cunoscând semnificația acestui termen și implicațiile pe care le poate avea interpretarea lui sau înțelegerea sa parțială, mi-l asum și îl explic în cele ce urmează.
Posibil (și probabil) ca o conferință de închidere a unui proiect să fie considerată de mulți doar atât: o conferință. Ei bine, pentru mine, conferința asta nu doar că este mult mai mult decât atât, ci are șanse mari de a deveni unul dintre cele mai memorabile evenimente din viața mea profesională. Mă cunoașteți, știți că nu folosesc cuvinte „mari” doar ca să mă aflu în treabă.
Bun. Ziceam că evenimentul de azi a fost unul deosebit pentru mine. În loc să înșir, cu liniuță, de la capăt, toate aspectele care m-au adus la concluzia asta, prefer să vă spun o scurtă poveste. În august 2014, o tânără cu mașină de împrumut, cu mintea creață și emoții maxime, a purces spre Râșca, o comună situată în zona deluroaso-muntoasă a județului Cluj. Mergea acolo pentru a ține un curs de limba engleză unor persoane din zonă. A fost o primă zi cu tremurat de voce și de mâini, dar, până la data examinării finale, tânăra noastră a ajuns să îi îndrăgească pe cursanți. Și, culmea, și ei pe ea. Pfoai! Apăi, atunci să vedeți mulțumire pe tânără! Împlinire și confirmare a potențialului ei didactic. De câtă vreme fugise de asta? De când o tot băteau ai ei la cap să se facă profă? Și, acum, ea să ducă un curs la bun sfârșit, pe propriile forțe, ghidată doar de o luminiță din interior și concentrată doar pe valorificarea cunoștințelor sale de limba engleză. Cine s-ar fi gândit că se poate? Iaca, s-a putut. Și încă bine.
A trecut, parcă, foarte mult timp de atunci. Dar, tind să cred că a trecut cu folos. Treptat, încrederea celorlalți în mine s-a materializat în sarcini asemănătoare, nu doar în deplasare, ci și în urbea de reședință.
Am umblat prin toată țara mulțumită proiectului care tocmai se încheie. Am vizitat orașe pe care nu le mai văzusem de multă vreme. Am corectat mii de teste inițiale. Am intervievat sute de fete. Cu multe dintre ele m-am întâlnit la ore. Cu câteva m-am împrietenit. Am mai crescut un pic, prin și cu ele. Le-am mai învățat și eu câte ceva. Cert este că mi-a prins bine și că nu o să uit prea curând „Safety demo”-ul din manual.
Contextul de astăzi mi-a confirmat niște treburi.
Vă mulțumesc simpatic!
D’apoi, aiasta-i treaba, Ţuşcuţa! Să fii profă de toată isprava şi nouă să ne spui decât amu’ia?
Felicitări!
O dată, de două ori, de multe, multe ori!
Să fii sănătoasa, frumoasă, deşteaptă, iar bunul Dumnezeu să împlinească darurile cu marea-I bunătate!
Toate să îţi meargă din plin!
Ai tăi, cu mare drag.