Context
O trăire cât o viață scurtă. Euforie – diverse insecte cu aripi îți împrăștie creierii pe toți pereții. Și un sloi de gheață ar fi mai cald, dacă ar putea. Complicitatea devine regulă. Colțurile se presează unele de celelalte. Prelungirile unui corp străin invadează simțirea și o tremură din doar câteva șoapte. Tragere și descotorosire. Păianjeni umezi pe lângă priviri. Nimic nu e fizic, nimic – simulat. Cineva cântă. Surpriza aduce somnul mai aproape. Rămân unele urme. Afară e altă lume posibilă. El nu există.
Redimensionare
A fost nevoie să citesc despre autenticitate și branding, aseară, ca să îmi dau seama – oare a câta oară? – că doar senzorialul vinde. Destul de larg și termenul ăsta, e drept. Dar, de când nu mai merg cu baxul de apă după mine, vânzarea se întâmplă. Și nu doar mai ușor, ci aproape firesc. Devine plăcută și chiar motivantă. Întărește principiile unei selectivități snoabe, răspunde cu pretenții de om matur, subliniază niște fițe inedite, dar totalmente controlabile. Când o ființă din ce în ce mai mică devine din ce în ce mai mare, se cheamă progres, nu paradox.
Aplauze
Pentru inimuța de scriitoare în devenire, care se mai oprește, din când în când, uitând să pună pe hold câte o amintire. Pentru bufnițe și buburuze și bucurii și pentru alte cuvinte care încep cu aceleași două litere. Pentru economia de vorbe și pentru penuria de trăire autentică. Pentru pragmatismul de tip american, împrumutat ca filosofie. Pentru atunci când ce-mi iese pe gură – cu sonor și intonație, cu tot – este ignorat. Pentru regimentul de reacții la modern și contemporan. Pentru zgâtiile de gânduri vechi și noi, care îmi aduc violatori în vis. Pentru conținuturi care îndreaptă, instant, și cel mai creț fir de păr. Pentru toate logicile unui argument ratat. Pentru atunci când mă speri și, apoi, mă uiți. Pentru mine și ale tale, ale tale. Pentru apatia și indolența unei înșiruiri.
I write because they don’t listen.